M-am hotărât să scriu!Îmi place cum îmi arată camera sub lumina lumânării!Îmi place noaptea asta: e aşa liniştită, ca o răsuflare după o întreagă săptămâna agitată…
[Hai să începem! Melodia care să te însoţească: ]
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=bYPqZlhpbQo]
Mă întorc la ce voiam să vă scriu. Mi-am dezvoltat o tehnică! De fapt încă o dezvolt! Am şi jucători!Ori tot eu sunt şi jucător! Eu… şi echipa! intrăm în teren! Începe meciul, n-avem adversari! Schimb tactica: rămânem la mijlocul terenului şi pasăm intuitiv cu reguli până prindem şi noi jocul!Grămadăă! La 3! 1, 2
27 martie. România-Spania. Rugby. Nu ştiu absolut nimic! Ni-mic! Şi dacă stau bine să mă gândesc nimic am ştiut şi despre fotbal, când îmi plăcea să urmăresc jocul. Îmi plăcea, căci între timp mi-am pierdut speranţa în privinţa eradicării huliganismului de pe stadioane – e un alt proiect ce l-am închis în sertar. Fotbalul e sport de culise, până să am eu acces acolo mai e… Dar pătez aceste rânduri vorbind despre fotbal, să revenim la rugby! Nu am căutat să mă informez înainte despre regulile de joc (nici acum n-am făcut-o); mi se pare mai interesant!
Eh, hai că partea cu imnul o ştie orice român (?!), mă aşez (eu şi echipa, evident!) şi încep să-i identific pe ai noştri. Înainte de toate numim jucătorii! Nume pe care noi le dăm, căci pe astea le ţinem minte! Mă prinde tot mai mult, cu fiecare apropiere de buturi. Cu câtă forţă (brutală, de altfel) se joacă! Când va fluiera arbitrul ăla fault? Pe asta vreau s-o văd! Ciudat! E o forţă devotată jocului şi nu furiei către adversari. Şi atât de atent studiată şi observată…Câtă pasiune, cât respect, în sfârşit “echipă”! Căci pe întreg parcursul meciului nu am văzut egoism. Nu se pune problema să pleci cu mingea şi să speri la momentul tău de glorie, când te vezi pozând pentru fanii tăi cu tricoul pe cap. Te laşi coordonat de omul ce-ţi strigă tehnicile de joc şi îţi laşi toată forţa corpului pentru a te asigura că schema este executată cu succes. Pase succesive, apărări, blocaje. Out-urile şi grămezile! Astea mi-au rămas în minte! Şi până să termin fraza anterioară, alte momente frumoase erau rememorate! Deci nu doar alea mi-au rămas în minte, doar că pe unele n-aş şti să le numesc ori dacă le-aş da apelative n-ai şti la ce mă refer. E clar! Voi mai merge şi la alte meciuri şi voi aprecia cu siguranţă, în continuare, şi mai mult decât o fac, acest sport.
Aproape că-mi doresc ca susţinătorii acestui sport să rămână în acelaşi număr. Asta nu pentru că nu mi-ar plăcea să ştiu că rugby-ul este apreciat la adevărata lui valoare, ci de teama de a nu-l transforma într-un joc de duzină. Ştim cu toţii că “omul schimbă locul” şi n-o face întotdeauna în bine…Aşa că, te rog, nu veni să-i înjuri, să rupi scaune (de bucurie)! Mai bine nu veni deloc dacă îi părăseşti la un egal. Restul – ajutaţi-i să crească, să se mândrească şi alţii cu ei!
3!
Crina, 27! Ridică-te, susţine-i pe băieţi, aplaudă, vorba twitter-ilor: “Româniaa! Victoriee!”
Inca o fana. La fix 😉 Crina, victorie!
Yap! Stai sa ma vezi cand inteleg tot jocul…atunci dedicare! 🙂
mda…nu ai vrea sa intelegi si motorsportul..?
Singura forma care m-a prins cat de cat este trialul (daca e forma a motorsportului) si asta datorita acrobatiilor, insa sunetul motoarelor e prea mult pentru mine ca sa reusesc sa vad ceva dincolo de el.
Bai Crina, fugi de-aici cu tehnicile. Cand te vad pe stadion?
Pe 19 mai ? Vrei sa te uimesc?:->
[…] This post was mentioned on Twitter by Crina Coranga. Crina Coranga said: Un nou post despre propria-mi schema: Crina,27! #rugby http://bit.ly/aXiq4W […]