Crăciunul într-o rodie

Am foarte vie prezența primei rodii în viața mea. Nici nu-mi dau seama dacă a ajuns târziu la mine sau atunci s-a copt pentru toți românii. Dar am primit-o cadou, de Crăciun, pe vremea când încă nu descoperisem ca Moș Crăciun era stabilit în Consiliul Vecinilor Părinți. Nu mi-a dat-o personal, am găsit-o în punguța ”CRINA” alături de ciocolată, portocale și un Scrabble, într-o nouă sufragerie, într-un nou cartier, departe de Consiliul Vecinilor și implicit de prietenii vechi din altă față a blocului.

Am verificat și punguța ”ANCA” și punguța ”DRAGOȘ” și am găsit această minge roz în toate. Aveam să aflu că e rodie, apoi fiecare a desfăcut-o și ni se părea tare amuzant să-i desfacem bobițele de pe membrană. Cred că asta ne-a ținut ocupați vreo 2 ore în care fiecare încerca să nu irosească nimic din rodie și să își consoleze părinții că lor Moș Crăciun nu le-a adus rodie.

Încerc să-mi amintesc care din metodele de desfacere celebre pe youtube am folosit-o, dar nu pot. Eram curioasă dacă am stăpânit vreo tehnică sau dacă am stropit frenetic orice din jur. Am și avut o dezbatere la birou, dar n-am concluzionat – fiecare a rămas cu metoda lui ”mai bună”. Însă indiferent de cum o desfac, mereu ajung la același miez al Crăciunul, când am zărit pentru prima dată rodia…Și o gust mereu cu plăcerea copilului de atunci!

Vă doresc amintiri gustoase,

“CRINA”

cadou de Craciun

Crina Coranga Written by:

Brand Storyteller

One Comment

  1. […] Mi-aș fi dorit să vă scriu de lângă o sobă, de sub orașul amuțit de zăpadă. Sunt, de fapt, cu spatele la un aragaz; un ibric cu vin roșu stă pe foc. E vin de la țară; de la mămaia. E primul meu semn că se apropie sărbătorile și îmi aleg în exces condimentele și portocalele. Tot acum îmi caut și rodiile. […]

Leave a Reply to Secrete de Crăciun – prefață Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *