Ceea ce nu pot face campaniile de branding pentru turismul unei țări, poate face publicul unui festival ori concert. Din mare, munți ori ape, românii au pus empatia pe cartea poștală și o expediază oricărui artist în aplauze.
Martie 2016. Hotărâtă, nerăbdătoare, fană. Cu biletele în Inbox, albumele pe repeat și o pauză Untold mai târziu, m-am trezit zguduită de un concert de bormașini în dimineața lui 17 august. Îmi cânta WhatsApp pe ritmurile impuse de entuziasmul fetelor în mesaje organizate, ore sau locuri de întâlnire.
Versuri mai târziu, eram în Piața Constituției, regretând prezența Zu în organizare și fără o prezență energică din partea brandurilor permise. Un concert bifat – asta au oferit organizatorii și sunt convinsă că ei nici nu vor mai mult, ori noi da. Căci ritmul nu e dat doar de scenă, ci e ținut de public, iar publicul e binedispus când nu e adormit cu ”oferta noastră specială”.
Selah Sue ne aduce mai aproape de scenă, impecabilă, jucăușă și conștientă de nerăbdarea noastră de a o vedea pe Sia. Ori pe Sia nu o vezi, o asculți! Și-mi asum arta ei, căci dacă te simți ignorat la concertele ei, n-ai auzit nimic și trăiești bucăți de lumini ori mișcări ale dansatorilor, dar nici măcar nu știi dacă e Sia sau nu. Asta e Sia în arta ei. Cine știe să o vadă, pleacă senin și dornic să păstreze în gânduri cât mai mult din concertul ei.
Eu nu cânt. Dacă nu sunt la concertul Siei. Trăiam și cântam. Ceea ce vă doresc și vouă, dragi promotori ai unei țări vizitate prin muzică!
Be First to Comment