Au trecut multe luni de când fac drumuri Bucureşti-Iaşi. A trecut un an aproape de când am trecut de la statutul de membru activ la cel de alumna PRIME Iaşi. Şi număr şi mai mulţi ani când îmi amintesc interviul pe care l-am dat pentru a intra în organizaţie. Şi ştiţi unde mă întorc de fiecare dată?! Da, tot în PRIME. Fie că sunt în Iaşi, fie că străbat străzile Bucureştiului, tot timpul am avut oameni lângă mine de la care să învăţ, care să mă provoace să fiu şi mai bună, care să mă susţină în oricare altă activitate.
Nu-mi imaginez studenţia fără PRIME. De fapt, cred ca asta şi iubesc la anii de facultate. Eu am dat din întâmplare peste un anunţ de recrutare. Îl vedeam lipit pe D308. M-am hotarât să merg la prezentarea din MK pentru că eram în căutarea unui ONG: ştiam că nu vreau doar să aştept să treacă timpul la seminarii şi să mă trec pe prezenţă. Ştiam că mi-am ales secţiunea “Comunicare şi relaţii publice” pentru că vreau să şi profesez în domeniu.
Norocul nu staţionează prea mult. Aşa că lasă PRIME-ul să-ţi arate că e pregătit pentru tine, că are proiecte cu care să creşti profesional, că are oameni alături de care să-ţi placă să lucrezi, alături de care să-ţi placă să sărbătoreşti şi alături de care să înveţi din greşeli.
Studentul din Iaşi merge la prezentarea care are loc pe 12 octombrie, în amfiteatrul II8, de la ora 20:00. Acolo te vei programa la primul interviu şi vei afla ce presupune perioada de stagiatura până să ajungi membru aspirant PRIME Iaşi.
Studentul de la Bucureşti pregăteşte CV-ul şi scrisoarea de intenţie şi le trimite pe recrutari@primeromania.ro . Vor fi interviuri şi aici.
Uite şi conturile din online ale filialelor:
Facebook: PRIME România, PRIME Iaşi
Twitter: @PRIME_Romania, @PRIME_Iasi
Vă aştept aici să-mi spuneţi cum au fost interviurile şi ne vom vedea cu siguranţă în PRIME. Iaşi sau Bucureşti, vom vedea. 😉
Be First to Comment