…se așează și rândurile după vară. Și-s la fel de imperfecte, stângace, unele triste, altele atât de vesele, unele inutile ori descâlcite, lăsate fără zahăr să nu le strici gustul și rostul. Îi spuneam Taniei zilele trecute că nu-mi place să lucrez cu emoție, ci din emoții. Dacă e ceva ce pun în rețeta asta, fără a măsura, din ochi…cât încape în fiecare situație – emoțiile sunt! Însă când ele se joacă în mine, nu mai pot juca eu cuvintele căci îs pierdută în dansul lor. Al emoțiilor.
Mă uit la un pahar gol și aș vrea să vi-l pot servi cu ingrediente alese, doar că ce am cules în această toamnă umple mai degrabă o jumătate goală căci în frenezia deciziilor luate de lume pentru mine a trebuit să (mă) golesc de întrebări, de frustrare și neîncredere. Închin un pahar cu și mai multă înverșunare, sec: nu voi putea schimba lumea, dar cu siguranță o voi face mai frumoasă.
Strugurii trebuie culeși, striviți și mustul lăsat să se așeze. Mă așez și eu și aleg emoțiile în muncă, în proiecte, în promisiuni, în planuri. Și culeg cuvintele care să fermenteze.
Pentru (mai) bine.
Be First to Comment