Povestea cu numărul 2 pe care mă bucur s-o găzduiesc. Mulţumesc!
Visez. Sau nu, nu visez!
Aş vrea…. Şi nu pot să continui. Sînt atât de multe! Lucruri mărunte, gânduri de mărire, rezultate, urme…
Sînt foarte multe. Încerc din nou. Aş vrea… Din nou, acelaşi rezultat. Dar ciudat, acum au apărut altele pe listă.
Şi multe altele au dispărut. E chiar atât de greu?! Până la urmă e vorba despre ce vreau eu. Mai bine încerc să obţin ceva, până nu se duc în hăul amintirilor cu vise. Şi înţeleg că trebuie să alerg, să mă zbat. Trebuie să fac ceva ca să mă pot bucura măcar de o parte dintre ele. Mă ridic şi alerg. Plin de elan, de energie, cu gândul la miile de gânduri de pe listă. Alerg. Pe lângă mine, alţi oameni aleargă. Unii se odihnesc. Alţii s-au oprit. Eu alerg. Alerg demult. Nu mai ştiu de când. Nu mai ştiu exact nici pentru ce.
Mă opresc, doar pentru a încerca să-mi amintesc lista. Acum, miile de gânduri mai sînt doar câteva. Dar refuz să las altele să le înlocuiască.
Mă mulţumesc cu atât. Alerg. Acum ştiu din nou pentru ce. Din nou, alţi oameni care aleargă, alţii care s-au oprit. Simt că mă lasă puterile, dar parcă finalul e aproape. Pe margine, lumea mă încurajează. Mă aplaudă. Da, se apropie “finish-ul”. Trag de mine. Mai pot!
Din ce în ce mai multe aplauze. La orizont, văd mulţi oameni care mă aşteaptă entuziasmaţi. Voi căştiga. Am uitat de dureri, de oboseală, mai am puţin. Ajung la linie nerebdător, fericit. Lumea mă aplaudă, e în extaz. E clar. Eu am câştigat. Am ajuns. Toţi mă îmbrăţişează, se bucură cu mine. Mă aşez şi aştept premiul. În urmă, alţi oameni ajung la final. Lumea îi aplaudă şi pe ei. Dar premiul? Unde e premiul?!
Toţi pleacă bucuroşi. Am rămas singur. Şi nimeni nu mi-aduce premiul. Se poate să nu fi câştigat? E posibil? Şi atunci… Atunci de ce se bucură lumea?
Îmi amintesc de listă. Mă uit şi… Şi nimic. Toate sînt acolo. Nimic nu e aici. Şi lumea? Aaaa, aveau şi ei o listă. Am alergat în cursa altora…
Dar stai! E competiţia mea. Eu fac regulile. Gata, am decis: nu ăsta a fost finalul! Mă ridic şi alerg. Şi încerc să mă concentrez la lista mea.
Mi se pare că alerg dintotdeauna. Dar pe listă nu e nimic tăiat. Vreau să mai alerg dar nu ştiu cât mai pot. Dar cel mai mult mă tem că voi ajunge la final fără listă.
Aş vrea… Da, acum ştiu! Aş vrea să mai pot alerga! Aş vrea să ajung la final înainte ca lista să-şi piardă sensul! Şi dacă la final mă vor aplauda din nou… Nu mă voi supăra! Fiecare avem o listă…
Be First to Comment