“Viaţa-i grea! Primeşti tot felul de lovituri, dar trebuie să rămâi puternic. De câte ori cazi, trebuie să te ridici!”
Am căzut. M-am şi ridicat. Astăzi (că încă e sâmbătă). Şi n-o să vă scriu cine ştie ce filosofii, ci aproape că-mi doresc să…să păşiţi cu încredere – acestea sunt străzile dumneavoastră!
Mă grăbeam să ajung la un curs – s-au dus vremurile atehnicităţii, vine sfârşitul lumii!:)) În graba mea mă întorc să văd dacă nu-mi vine tramvaiul, când simt că pierd controlul picioarelor şi după vreo 2 paşi încâlciţi şi speranţa că voi evita o căzătură…mă trezesc în genunchi! Aşa bine mi-am amintit de durerile copilăriei, căci le resimţeam acum: genunchi juliţi, palme zgâriate… şi sentimente ce mă încercau simultan. Într-o fracţiune de secundă, ofticată, jenată,nervoasă, amuzată mă ridic printr-o mişcare de eroină, neinteresată să cunosc în amănunt asfaltul ud.
Mi-am continuat în acelaşi ritm ziua, dar doar aceste momente mi-au rămas profund întipărite în minte…şi în genunchi.
Primesc vizite la domiciliu.
Sa vin cu un ceai cald? ;))
Razi de durerea mea??!! :-w Si eu!Ceai de cheesecake ai?
hmmm… ceai cu aroma de branza?
nope, dar o crema de galbenele pentru zonele afectate am 
Nope!Cu astea pe care le folosesc acum ma descurc. Multumesc!
Oricum nu veneam personal
stii cat face trenu de la Botosani la Bucuresti?o vesnicie! te vindecai pana atunci ;)) oricum spor la photoshopat 
(poate faci ceva si pt genunchi, un heal tool ceva)
“genunchi juliţi, palme zgâriate…”, daca as mai putea retrai cateva din zilele copilariei nu m-as supara sa am parte si de aceste mici dureri fizice trecatoare.
Mary, pot să te învăţ tehnici
Să te ajut şi cu o piedică?!Dar tu nu vei şti…