Imaginație de Crăciun

Vine Crăciunul (Falala!). De obicei încep să număr zilele de la Crăciunul trecut, dar de dragul proiectul am pornit numărătoarea după ziua mea (pe care mi-ați făcut-o și mai frumoasă și vă mulțumesc!).

Primul proiect: calendar. Numărăm pașii?!

1. Lucruri de care aveți nevoie pentru a finaliza:

– 2 cuburi de orice dimensiune vreți

– suport pentru cuburi – eu am folosit cutia de la Domino pe care l-am luat de la Casa Retro

– numere de la 0 la 9. Eu am ales unele cu tematică pentru că am vrut să fie strict pentru Crăciun.

– lipici

– foarfecă

– culori (am folosit acrilice)

– pensoane

– culori

– markere

2. Nu uitați un servețel dacă sunteți entuziasmați ca mine și începeți să vopsiți totul în jur:

 

Am vopsit suportul și cuburile. Apoi am lipit numerele: pe primul cifrele 8-7-6-2-1-(0), iar pe al doilea 5-4-3-2-1-(0). Din nou, am preferat sa nu folosesc 0, ci să umplu laturele rămase de pe ambele cuburi cu fulgi de nea.

3. Pe suport am ales sa scriu cu un marker verde, dar culoarea și mesajul rămâne la alegerea voastră. Puteți lipi și o foaie pe care printați ce urare vreți, dar evit să printez atunci când nu e necesar.

Et voilà! Mon petit calendrier:

Proiectul numărul 2: oh, brad frumos!

Mi l-am imaginat din octombrie, mi-am cumpărat pistol de lipit special pentru asta și am vrut să fie cât mai sustenabil fiind încă sub amprenta puternică a cursului LeadSUS.

1. Iată ce am folosit:

– 1 cutie de conuri de brad (le-am cules din toamnă ca să nu fie umede și le-am ținut la uscat în cutie)

– 1 suport

– compotul de vișine al mamei

– pistol de lipit (e opțional, nu l-am folosit atât de mult pe cât credeam)

– instalație (din nou opțional)

 

2. M-a chinuit pistolul pentru că nu reușeam să lipesc conurile nici între ele, nici de suport. Am fixat baza, apoi am încercat să umplu golurile cu conuri mai mici, fixându-le doar în vârf cu lipici.

 

3. M-am folosit de instalație pentru a fixa conurile și i-am făcut poza de final. Desigur, mi-e foarte drag, iar dacă Moș Crăciun are o problemă cu înălțimea lui, îi spun că are potențial.

Crina Coranga Written by:

Brand Storyteller

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *