Cred, greşesc, corectez. Greşelile mele. Nu suport să fiu obligată să greşesc doar pentru că scara ierarhică (deşi prefer s-o numesc autoritară) mi-o impune. Nu suport pentru că îmi dai posibilitatea să te învinovăţesc, să am o scuză pentru asta şi să mă ascund după ea. Nu suport pentru că “ţi-am spus eu!?” devine inutil. Ce folos că ţi-am spus dacă argumentele nu te-au convins să renunţi la orgoliu? Ţi-am spus, aparent m-ai ascultat şi la final niciunii nu ne asumăm rezultatul – cel prost, căci pe reuşite ne batem.
Lasă-mă să greşesc. Să mă lovesc de eşec în urma riscurilor luate în considerare de mine. Lasă-mă să învăţ. Să analizez toate ameninţările ce cred că vor apărea. Lasă-mă să mă dezvolt. Să mă bucur de cele bune şi să mi le amintesc pe cele rele, să mi le asum cu maturitate.
Vrem să greşim. Greşim din visare. Viaţa trăită din impuls îţi dă o satisfacţie aparte: ai făcut tot ceea ce ai vrut să faci şi cu asta poţi să te mândreşti. E o formă de libertate într-o societate ce îşi maschează tot mai mult controlul prin iluzia democraţiei. Sunt tânăr. Greşelile îmi sunt înţelepciunea.
Precauţia apare mai târziu. O capeţi din greşelile tale. Înţelepciunea celorlalţi nu ţi-e de folos decât după ce ai testat şi varianta ta. Suntem adulţi. Greşind, analizăm înţelept viitorul.
Imperfecţiunea ne face umani! Clişeic vorbind, surprindem. Învăţăm şi-am învăţat trăind. Suntem maturi. Sfătuim şi lăsăm pe alţii să greşească, învăţând. Înţelept.
Să recunoşti că greşeşti şi să ştii să ieşi din şocul eşecului – asta mă face să te apreciez.
Be First to Comment