“Viaţa-i grea! Primeşti tot felul de lovituri, dar trebuie să rămâi puternic. De câte ori cazi, trebuie să te ridici!”
Am căzut. M-am şi ridicat. Astăzi (că încă e sâmbătă). Şi n-o să vă scriu cine ştie ce filosofii, ci aproape că-mi doresc să…să păşiţi cu încredere – acestea sunt străzile dumneavoastră!
Mă grăbeam să ajung la un curs – s-au dus vremurile atehnicităţii, vine sfârşitul lumii!:)) În graba mea mă întorc să văd dacă nu-mi vine tramvaiul, când simt că pierd controlul picioarelor şi după vreo 2 paşi încâlciţi şi speranţa că voi evita o căzătură…mă trezesc în genunchi! Aşa bine mi-am amintit de durerile copilăriei, căci le resimţeam acum: genunchi juliţi, palme zgâriate… şi sentimente ce mă încercau simultan. Într-o fracţiune de secundă, ofticată, jenată,nervoasă, amuzată mă ridic printr-o mişcare de eroină, neinteresată să cunosc în amănunt asfaltul ud.
Mi-am continuat în acelaşi ritm ziua, dar doar aceste momente mi-au rămas profund întipărite în minte…şi în genunchi.
Primesc vizite la domiciliu.
Sa vin cu un ceai cald? ;))
Razi de durerea mea??!! :-w Si eu!Ceai de cheesecake ai?
hmmm… ceai cu aroma de branza? 🙂 nope, dar o crema de galbenele pentru zonele afectate am 😛
Nope!Cu astea pe care le folosesc acum ma descurc. Multumesc! 🙂
Oricum nu veneam personal 😛 stii cat face trenu de la Botosani la Bucuresti?o vesnicie! te vindecai pana atunci ;)) oricum spor la photoshopat 😉 (poate faci ceva si pt genunchi, un heal tool ceva)
“genunchi juliţi, palme zgâriate…”, daca as mai putea retrai cateva din zilele copilariei nu m-as supara sa am parte si de aceste mici dureri fizice trecatoare. 😀
Mary, pot să te învăţ tehnici 😀 Să te ajut şi cu o piedică?!Dar tu nu vei şti…