În vremuri îndepărtate, cu criză mai puţină şi pe meleaguri moldoveneşti, aveam o sâmbătă obositoare. Nu mai ştiu ce căutam, dar ţin minte că am străbătut străzile Iaşului şi nici rezultate care să mă bucure n-am avut.
Şi când nu te mai duc picioarele, cauţi 4 roţi – ale RATP-ului sau ale taxiurilor. Eu la acestea din urmă mă oprisem, nu de alta dar nu trebuia să mai fac un pas în plus, căci oprise unul chiar lângă noi.
Ne urcăm într-o maşină galbenă, şoferul ne priveşte, coboară şi rămânem singuri în maşină. Se întoarce după vreo 3 minute:
– Unde vă duc?
Râde.
– Copou, îi răspund vizibil deranjată. Ce are ăsta de se poartă aşa ciudat? îl întreb la ureche.
Începe să vorbească la telefon. Cu soţia din câte mi-am dat seama: “duc nişte tineri în Copou şi apoi vin să te iau şi mergem”. Fiecare detaliu pe care îl auzeam din conversaţia telefonică, mi-l făcea şi mai antipatic. A închis. La semafor se întoarce către noi:
– Vreţi să vă zic de ce râdeam mai devreme?
– Chiar vă rog! îi răspund şi mai supărată.
– Oprisem să-mi iau un pachet de ţigări când v-am întâlnit pe voi. Vedeţi, aceasta este o maşină galbenă pe care o pregătisem pentru taximetrie, dar am renunţat la idee între timp. Este doar o maşină galbenă în trafic. V-am luat că aţi fost simpatici!
Nu numai că mă simţeam prost pentru antipatia pe care o dezvoltasem pentru el, dar mi-am adus aminte că mai era şi aşteptat. Nu a vrut să ne lase să-i plătim cursa, i-a făcut plăcere.
😉
Brava. Varza ca intotdeauna.
Ce??Nu ştiu despre ce vorbeşti…Sunt aşa cool mereu!MEREU am zis!! :))
Wei Crina…:))
😀 yap! That’s me…
misto tare faza :))