Un tablou? O sculptură? Cum ţi-ai modela simţul estetic, personalitatea cât să fii mulţumit de ceea ce oglindeşti în lume?
Amintirile-mi spun că eram o umbră a mamei, a mătuşii, a bunicii. Le studiam atât de atent, le imitam şi înotam în haine şi pantofi.
Mi-am înmuiat personalitatea când am întâlnit-o pe doamna învăţătoare. Avea tot timpul un ruj roşu, rădăcini adânci în obiceiuri şi tradiţii şi dorinţa arzândă de a ne şti echipă. A creat mai mult decât o clasă, a format mai mult decât 32 de copii, ne-a transmis tuturor nevoia de a ne şti bine grupul din care facem parte.
Vedeţi voi, m-au sculptat poveştile din spatele fiecărui om. Fie că le ascultam, fie că încercam să le citesc, fiecare interacţiune mi-a conturat marginile, a pus culoare şi-am ajuns să scriu acest blog. Îmi doresc ca într-o zi aici să vă spun o poveste pe care s-o continuaţi să o spuneţi voi.
Dacă aş fi o plastilină nu mi-ar fi frică să mă las modelată prin lume. Suntem operele oamenilor, cărţilor, filmelor – întâlniţi, citite, vizionate. Suntem artişti fără să ştim, cu simţ estetic neîncadrat într-un singur curent…
Sursa foto: conceptart.org
Be First to Comment