E drept că rândurile acestei poveşti le-am rumegat în timp ce mă întindeam după sare (de parcă ziua nu fusese suficient de condimentată). Şi apoi, cu ochii în farfurie, mi-am dat seama: suntem chefi.
Desigur, nu de la bun început. Începi să guşti diverşi ani, strângi diferite reţete şi când crezi că ai tot ce-ţi trebuie (unii şcoliţi, alţii-mai practici-voluntari antrenaţi în traininguri) te apuci să-ţi găteşti rostul în viaţă. Poate cei mai mulţi aleg să stingă focul şi să renunţe la pasiune; aceştia sunt cei ce observă. Dar mai sunt cei ce schimbă reţeta, mai adaugă un ingredient, caută brandurile care intră poftite în bucătărie, mai învaţă din gustul amar şi salvează cu un desert mai puţin complicat dar la fel de dulce ca orice victorie de care te bucuri doar tu.
Apoi par să fi înţeles cum le funcţionează bucătăria şi nu le e frică să inventeze ei o reţetă pe care să o dea mai departe. Iar alţii o preiau: învaţă “cum să…de toate”, mai taie o oportunitate, mai vizitează câte un restaurant şi pot alege: poftesc la vieţile altora ori o vor savura pe a lor?
Vă urez poftă de viaţă!
p.s: Zahărul îndulceşte, sarea cicatrizează 😉
Sursa foto: mihaibaloianu.com
Be First to Comment