– Poate societatea a visat pentru noi, iar visele astea nu ar trebui să existe ori dacă există te risipeşti pe măsură ce ele devin tot mai mari… Poate ar trebui să visăm pentru noi, cumva să învăţăm să conducem un vis…
– Păi şi ce să visez?
– Nu ştiu… Lucruri simple.
– Cum visez?
– Cu ochii deschişi! Te gândeşti la dorinţe. Trebuie să îţi doreşti ceva…
– Da, dar de unde ştiu că nu sunt dorinţele societăţii din nou?
– Pentru că te fac să zâmbeşti, nu să aplauzi.
– Nu ştiu să visez…
– Cu toţii ştim să visăm! Trebuie doar să ne aducem aminte cum e să visăm pentru noi. Când un om îşi trăieşte visul, societatea îl aplaudă ori când un om trăieşte visul societăţii, personalitatea îl părăseşte.
– Visez…
– Visează!
– Pentru mine.
– Mhm. Mereu!
Be First to Comment