Acasă în Bruxelles

Când Bruxelles era la nivelul maxim de alertă teroristă, eu îmi confirmam biletele de avion și le scriam fetelor agenda pentru următoarele zile de training. Munca mea, concediul lui, săptămâna noastră în Belgia, cu echipa mea.

Cam pe vremea când trebuia să fac bagajele, împachetam griji: ne va afecta echipa? dacă nu suntem cum ne auzim? suntem colege sau mai mult? Nu-mi place când viața îmi șterge oameni din motive de incompatibilitate…Uneori le păstrez conturul cu încăpățânarea imaginației.

Dar mi le-a conturat și mai intens. A dat norocul echipei peste mine și mă aștept din moment în moment să mă doară, doar că…mi-e bine. Am pus toată România pe care o puteam duce într-o valiză și aparent au gustat suficient cât să fie interesați și de restul nostru – cândva, acasă la mine.

E prima dată când simt că acasă poate fi alt loc decât cel pe care îl construiesc eu. Nu era arhitectura, nu erau străzile – oricum reușeam să le explorez doar în întunericul ploios. Erau eforturile lor de a cunoaște locurile secrete ale Belgiei și nu doar un pliant turistic ori a bifa notițele mele ce le-am trecut sârguincios în două pagini ale agendei.

Grand Place e splendid. Drumul până acolo a fost și mai amuzant. Am prins unul din puținele momente când locul e ornat și acordat muzical. Nu-mi strică niciodată puțin noroc din legende așa că am provocat-o cu o dorință smulsă din teanc și am respectat întocmai ritualul.

E o statuie, dar una care primește cele mai multe cadouri din partea întregii lumi: state, branduri trimit hăinuțe pentru Mankis pis ce sunt strânse în muzeu. E amuzant să vezi cum stă lumea în jurul băiețelului, dar – hey – lumea eram și noi și poate din aceeași curiozitate eram cu toții acolo. Doar că nu am mai fost cu toții în jurul Girl Pis – eram doar noi.

Galeriile roiale Saint-Hubert sunt muzee cu vitrine de explorat. Iar cele mai atrăgătoare mi s-au părut cele ale brandului belgian Neuhaus. Simple, cu tradiție, colorate modern. Și delicioase aș putea adăuga. Ștrumfii apăreau de unde nici nu te aștepți, iar de Tintin mi-am amintit abia după ce l-am văzut în vitrină. Acum știam și in ce locuri a fost creat.

De aș fi avut zile și nopți suficiente aș fi testat toate cele 1150 (ar zice internetul) tipuri de bere belgiană. Dar ce am testat mi-a plăcut: fiecare masă cu descoperirea ei. Și-am mai descoperit că french fries au fost prima dată prăjiți aici, dar și i-au asumat francezii. Dar ce nu știu ei e că după ce au fost prajiți, scurși, vor fi din nou prajiți și abia apoi serviți. Și eu i-am tot servit și mi-aș comanda și acum o porție de aș fi acasă în Bruxelles. Pentru waffles există 2 rețete: cele din Liege (rotunde) pe care și cei din Bruxelles le preferă pentru zahărul brun caramelizat și cele din Bruxelles (dreptunghiulare), mai puțin crunchy. Voi mai testa multe rețete până reușesc să redau acel gust…

Am gustat Bruxelles în cele 5 zile de lucru și am decis apoi să ne delectăm în weekend cu Bruges. L-am găsit un pic prea sufocat de turiști și nu am apucat să îi vizitez decât turnul și locurile vizitate de Collin Farrel pe care le-am recunoscut din When In Bruges . Cred că e genul de loc care te-ar putea surprinde oricând și mi-ar plăcea să mă reîntorc în timpuri ce frigul mă poate surprinde mai puțin.

În rest, nu-ți face griji, vei ști unde trebuie să te așezi la aeroport…Suntem inconfundabili! Din păcate.