Turist localnic

Mereu am considerat că trebuie să-mi văd întâi ţara şi apoi să le vizitez pe ale altora. Ţara nu consider că am descoperit-o în detaliu, dar ştiu că visam tot mai mult la cele străine… Mă urc fără regrete şi frici în avion şi cu entuziasm surprind 100 de cadre ale aceloraşi 2 nori. Iar când mi s-au părut suficiente, mă loveşte un gând în toată emoţia asta: Suntem mulţi! Vedeam petice urbane şi prea puţine puncte cu natură, prea puţine puncte…

Am ascultat italiana cam câte mail-uri am scris într-o săptămână şi cu toate astea, la aterizare, eram setată doar pe Grazie! Coasta Amalfi e spectaculoasă. Gândul de a scrie câteva rânduri aici şi a ridica privirea spre mare mă însoţea în orice colţ de stâncă. Multe lămâi, câţiva măslini (puţini totuşi) şi mult limoncello. Vorbeam în toate limbile, inventam, dădeam din mâini, râdeam apoi unii la/de alţii şi ne luam la revedere: Grazie! Prego! . Nu am idee dacă e ceva specific italienilor sau voi descoperi acelaţi sentiment oriunde voi putea ajunge, dar simpla interacţiune cu ei mă bucura enorm.

Nerano îmi rămâne locul preferat. Nu e spectaculos, nu are nimic luxos, veţi întâlni o comunitate bucuroasă de vizite, cu mâncare excelentă. Apoi Positano şi străduţele lui romantice; sunt îmbătaţi oamenii ăştia de parfumul lămâilor (şi alcoolul din limoncello), panoramele, casele, apa, plaja. Furore şi Praiano le-am zărit căci în golf am zăbovit prea puţin, iar traseul Agerola-Positano via Noncelle ne-a permis să le zărim de la mii de metri pe margini de stânci. Amalfi e foarte turistic; aglomerat, fără o amprentă locală pregnantă (sau poate pierdută în mulţime). Citisem despre catedrală, fabrica de hârtie şi un local de familie dar le-am intuit doar aşezarea căci nu am apucat să le vizităm. Capri – nu mi-a plăcut. Vezuviu l-am găsit prietenos ori mai degrabă vântos, iar în Pompei am mâncat cea mai bună pizza. Mmm…

Branduri? Vespa, Fiat şi Positano. Nimic emoţional, totul practic şi cu simţ existenţial. Recunosc pe mine mă încercau nişte emoţii când mă vedeam spre soare cocoţată pe o Vespa micuţă sau la geamul unui Fiat 500 şi mai mic (cel din 1970, conform enciclopediei Aliniene).

Altfel, orice călătorie savurată în 2 dă gust locului şi poftă de călătorii!

Să serviţi experienţe locale delicioase,

Crina