O listă şi 160 de colegi

Nu mi-au plăcut niciodată închiderile de lună şi e ciudat că aleg să vă scriu tocmai acum. Pe prima şi acum o ţin minte. Le-am trimis mesaje cu 3 zile înainte, iar salutul îmi era „Nu uita! wink-wink”, „Nu uit! :)”. Au tot trecut lunile şi dincolo de alte rapoarte mă interesează unul în mod special: Voluntari în Stefanini.

Îmi place să cred că în viitorul apropiat ne vom aminti să producem şi fapte bune. Să am colegi într-o comunitate de voluntari, una pe care noi s-o creăm şi tot noi să avem grijă să existe. Şi lucrurile încep să prindă rădăcini, iar ultima acţiune alături de colegi mi-a arătat că există material de voluntar.

Nu le-am zis, dar îmi doresc în secret ca ai mei să fie priviţi ca modele. De oriunde, accept orice zonă concurenţială căci -nu-i aşa? – voluntarul crede şi luptă pentru cauze indiferent de culoarea…companiei.

Lista rămâne deschisă şi până în prezent am scris pe ea:

  • transmaratonul pentru Viitor Plus
  • plantarea alături de Viitor Plus
  • maratonul şi semimaratonul Bucureşti
  • prăjituri pentru copiii de la Ana şi copiii
  • mărţişoare pentru Inima Copiilor

Şi au putut vedea într-o sâmbătă cum puţinul adunat de la noi, de la alţii, de la voi poate ridica o secţie din România la standardele medicale date de Iowa. L-am regăsit pe Alex la fel de pasionat şi hotărât să dea drumul până în toamna la noua aripă de terapie intensivă nou-născuţi. M-am întristat să văd că secţia pe care am vizitat-o anul trecut a rămas la stadiul de secţie de vizitat din cauza birocraţiei. Dar nu-i nimic! „Mai facem, mai putem!” ne insuflă speranţă domnul dr. Catălin Carstoveanu care şi-a făcut timp să ne povestească despre ce vor să facă aici, la noi, pentru ai noştri. Puteţi vedea această vizită şi prin ochii lui Denis: http://ratzoii.wordpress.com/2013/04/02/helping-hand-so-far/

Nu-i timp mai bun şi fără investiţii pentru a fi un voluntar responsabil decât acum când poţi semna formularul 230 (pentru CIM-uri) sau formularul 200 (pentru PFA-uri). Şi am de gând să ornez sediul cu ele. Vizibil! 😀

Căci lista aşteaptă şi avem ce trece:

  • alte maratoane, semimaratoane
  • construcţii pentru Habitat for Humanity
  • copiii de la Our Big Day Out
  • plantări
    Îmi trec în calendar şi tăierea panglicii la Marie Curie căci sunt convinsă că o să-mi dea Alex veşti bune.

 Cu ce să-i mai ispitesc?

Să cântăm pentru succese şi să ne adunăm pentru comunitate! 😉

Crina Coranga Written by:

Brand Storyteller

One Comment

  1. […] încep să se contureze voluntar în Stefanini. Doar cu spiritul zilei de 1 iunie, am căutat reţete, ne-am entuziasmat şi-am […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *