Cândva, demult, am fost globalizați. Ceva mai târziu au pornit dezbaterile despre efectele negative ale lipsei granițelor. Mult mai târziu am plecat spre o parte a Dobrogei unde nu bat valurile mării, dar valuri de culturi străine au modelat zona iar românii i-au oferit autenticitate și le-au integrat între granițele noastre, pe lângă Dunăre.
Timp n-avem niciodată destul și l-am strâns pe al nostru în 2 zile de weekend cu mult prea multe opriri pe hartă, dar toate în funcție de sezonul lavandei. Recomand umbra oricărui copac ales la întâmplare și un picnic pregătit cu drag cu o seară înainte. Fiecare cu bucătăria lui, dar a mea a fost simplă și jucăușă : lime lemonade, mini-sandwich-uri și un tiramisu reinventat.
Plopii, dragii mei plopi erau viteji de-a lungul drumului – cam câte frunze, atâtea poze le-am făcut și eu. Apoi macii ne-au condus către bucățica noastră de Provence : cultură de levănțică pe al nostru pământ, de către al nostru român frumos – mulțumită inspirației doamnei, susținută temeinic de activitatea domnului. Și cum îmi exploda mie sufletul de ”parfumul din dulapul bunicii” cum l-a numit poetul Alin, ne-am așezat la un desert în aroma vântului cu lavandă. Locului cu lavandă îi voi spune levantica.com din prea mult drag și grijă pentru munca depusă. Urmăriți-le activitatea și încurajați-i să continue transformarea câmpiilor dobrogene. Eu mi-am ales acest iunie încă din iarnă ; trebuie să știți că doar în luna iunie puteți admira cultura de lavandă, apoi vă puteți bucura de creme ori ceai sau puteți scrie de lângă vaza cu levănțică așa cum vă scriu eu acum.
Noi am ales să trecem prin Cernavodă. Cea mai mare parte din drum era asfaltată, însă am dat și de drum pietruit care o puneau sub straturi groase de praf pe Măzduca. Dar de sub pietrișul ăsta am mai descoperit un loc unde eram doar noi și păsărelele : lacul Iacobdeal. Pentru cei ce nu știu a înota nu le rămâne decât plescăitul apei cu picioarele și un pește curios, atras de degete.
Am dormit în Babadag. La Parmac este o pensiune cu mult potențial, dacă nu mi-ar fi sunat în cap toată noaptea muzica nuntașilor urma să le scriu cu drag înainte de plecare sugestii&mulțumiri. Oricum, este cu mult peste cazările de pe Valea Prahovei ori litoralul românesc.
Din Babadag am pornit spre Cetatea Enisala unde dincolo de zidurile ridicate de turci, stă de pază o deltă superbă. Oițe, vaci și eoliene ; natura de aici e dirijată de om din culise, fără a-i schimba ritmul mișcării.
Am poposit apoi sub Cheile Dobrogei, la poalele unei stânci unde visarea mi-era întreruptă de furnicile grăbite.
Ne-am întors acasă. Mi-e bine, dar tot mi-aș fi dorit ca timpul meu să mă mai lase pe drumurile dobrogene unde vedeam copaci ce mă duceau în Amalfi, levănțica ce mă făcea să cred că am ajuns prin Franța ori cetățile turcilor ce păzesc aceste comori verzi…
Be First to Comment