Fericiţi cei bogaţi în suporteri

Transmaratonul rămâne una dintre cele mai frumoase competiţii. Nu doar datorită cauzelor sociale (căci mai toate competiţiile au început să o includă),ci tocmai datorită cauzei personale, diferită şi adânc alergată în interiorul fiecărui participant. Este o cursă ce îţi solicită orice simţ şi spun asta gândindu-mă la locaţie, la toată munca din spate, la încrederea pe care şi-o acordă cei ce trec de înscriere, la abilităţile de negociator pentru cauze.

N-am ştiut ce reprezintă Transfăgărăşan până nu mi-au amuţit şi gândurile în timp ce tot înaintam din confortul maşinii. M-am întors şi i-am spus: “abia acum înţeleg ce înseamnă…”. Greul îl percepeam şi atunci, acum l-am putut observa, iar realizarea în sine mi se pare şi mai mare. Şi mai de apreciat. Apreciez!

Dacă îi vei urmări pe cei 2 organizatori – Andrei Roşu şi Gabriel Solomon – vei înţelege că e mai mult decât pasiune. E o cursă continuă în a educa şi a schimba mentalităţi: avem obiceiuri nesănătoase nu numai în ceea ce priveşte viaţa sportivă, ci şi în alegerile egoiste din consumerism. Transmaratonul este un eveniment excelent pentru brandingul de ţară. Nu sunt decât bucuroasă că există şi o a doua ediţie şi nu mă interesează deloc să intru în polemicile frunzei sau grădinei României. E pentru mine un eveniment de suflet şi din suflet mă voi bucura.

Experienta de susţinător vine la pachet cu multe emoţii. Stând la finish afli poveşti despre participanţii altora, speri să fie bine cu toţii, iar când se termină cafeaua e un semn tacit şi ne ridicăm sincronizaţi în picioare. Fiecare are locul lui, toti testaţi de aceleaşi stări, aplauze frenetice pentru oricine ajunge la linie, câteva chipuri cunoscute pe care le surprinzi din empatie. Rămâi cu inima în ochi când îl vezi pe al tău trecând şi uiţi de cadrul perfect. De fiecare dată! Dar ce ar fi cadrul perfect pe care nu îl împarţi cu nimeni?!

E un cult şi sper să îl practicaţi şi voi! Aduce fericire de ambele părţi.