Petreceam sâmbăta cu cartea în mână însă deloc împăcată cu obiceiurile arăbeşti zbierate pe ritm de dans. Recunosc – cu riscul de a fi catalogată – că eram supărată pe românii spectatori: erau atât de prinşi şi confuzi în jurul dansului când chiar spectacolul tradiţiilor noastre a devenit străin pentru ei însă acesta din urmă nu îi mai adună în jur.
Simt tot mai acut nevoia de linişte, de a evita cât mai mult întrebările de complezenţă şi de a mă cunoaşte şi recunoaşte în cele mai ascunse unghiuri, în cele mai profunde relaţii. Poate furtul acestui moment de linişte şi cu siguranţă întreruperea şirului de rânduri pe care le devoram mă sâcâiau mai tare decât spectacolul în sine.
Sâmbătă eram la Braşov, cu cartea Andreei Esca în mână, aşteptând să-mi vină rândul pentru câteva minute de live cu omul care m-a marcat mulţi ani de zile. Cu timpul, datorită deziluziilor sau a proiecţiilor neajustate, mi-am cam eliminat modelele, însă “Andreea Esca” este răspunsul pe care îl ofer de fiecare dată pentru a descrie profesionalismul în comunicare.
Eu şi copiii de la raioanele de dulciuri mai aveam aceeaşi privire şi zâmbetul tâmp pe faţă. Evident, multe şi inteligente n-am zis ; întâlnirea nu a marcat-o decât pe una dintre noi, dar eu când am tăcut am citit pe nerăsuflate gândurile ei despre prietenii atât de importanţi, mama şi învăţătoarea care şi-au lăsat adânc amprenta în alegeri, despre bani şi relaţii, despre teatru şi munca din pasiune.
Frumos scris! Mi-a placut articolul. Vreau si eu sa citesc cartea. Mi-o imprumuti? Te pup! :*
Sigur. Sunt convinsă că-ţi va plăcea şi mai mult cartea.
[…] One. Este singura revistă glossy din România pe care o cumpăr din 2 motive: 1. este condusă de Andreea Esca; 2. editorialele nu sunt traduse din numere internaţionale. Răsfoindu-i paginile pentru prima […]
[…] e că în inima mea a fost întâi Andreea Esca și apoi The One. Poate de aici și apatia către aceleași […]